Her – despre singurătate și alți demoni

2013.HerAnul apariției: 2013

Regizor: Spike Jonze

Distribuție: Joaquin Phoenix, Scarlett Johansson, Amy Adams, Rooney Mara

Notă: 10/10

Gen: American romantic science fiction comedy-drama

Rezumat: Un bărbat sentimental, scriitor într-o companie de texte personalizate, trece printr-un divorț dureros. Se simte din ce în ce mai singur. Căutând tandrețe, senzualitate și conversații pasionante, el își împarte timpul între muncă, jocuri video, site-uri porno și întâlniri romantice întâmplătoare. Așteptarea lui pare că ia sfârșit când o întâlnește pe Samantha, un sistem de operare sofisticat care începe să se întrebe cum e să fii om…

     Am auzit numai lucruri bune despre acest film, dar mereu am ezitat să îl văd pentru că trăiam cu impresia că îi știu povestea… mda, un bărbat fără noroc care își creează o femeie virtuală sau cică vorbește cu o femeie reală pe internet și iubește pe Skype, în pauza de masă. Greșit!

      Zvonurile sunt parțial adevărate, însă ratează esența. Spike Jonze aduce pe ecrane o idilă modernă, o situație disperată în care speranțele, iluziile, interacțiunile sociale și nevoia acută de iubire se împletesc într-un strigăt dureros. Theodore Twombly a fost întotdeauna considerat de colegii de serviciu un pic feminin, mai sensibil decât alți bărbați, atent la detalii, priceput în a-și alege cuvintele, un pic naiv, cu o privire inocentă de cățeluș. Ce numai Theodore Twombly știe e că o inimă bună nu înseamnă o inimă lipsită de suferință… îndrăgostit până peste cap de fosta lui soție, de fapt prietenă din copilărie, s-a obișnuit să simtă totul alături de ea, să-I urmărească progresul intelectual, să-I admire corpul și să I se confeseze. Așa s-a trezit dependent de prezența ei, incapabil să o lase să plece (deși despărțiți de un an, în acte cei doi încă mai erau căsătoriți, asta pentru că Theodore încă nădăjduia la o întoarcere subită din partea ei). Rănile emoționale sunt atât de puternice încât Theodore simte nevoia unui înlocuitor rapid… ghinion însă!

     Femeia cu care face sex prin telefon are un fetiș morbid cu pisici, femeia cu care iese la o întâlnire aranjată, deși frumoasă și provocator de beată, se dovedește posesivă și probabil deja își face planuri în legătura cu rochia de mireasă, Amy –colega de serviciu- este oricum într-o relație, iar în jurul lui se formează un gol deprimant. Până când apare… Samantha (interpretată extraordinar de Scarlett Johansson, care  m-a surprins prin senzualitatea și căldura vocii ei). E un soi de Siri super-inteligent, programat să intuiască emoțiile și nevoile utilizaturoului în funcție de documentele din computer, cu o viteză de procesare uriașă și cu o voce prietenoasă, nuanțată și… imposibil de neremarcat, sexy. Robotul are autonomie, e capabil să îndeplinească ordine, dar poate să ia singur decizii atunci când simte că sunt în folosul utilizatorului… această             cvasi-independență se transformă în curiozitate. Theodore e uimit de puterea de înțelegere a Samanthei, iar Samantha e fascinată de varietatea sentimentelor de care sunt capabili oamenii.

     Comunicând mai empatic, omul și sistemul de operare se implică într-o relație alunecoasă: cel dintâi are iluzia unei prezențe, cel  de-al doilea folosește apropierea ca pe un prilej de învățare. Relația pare să funcționeze pentru că individualitatea inteligenței artificiale se topește în grija pentru utilizator – Samantha răspunde întotdeauna când e sunată, organizează fișierele cât mai eficient posibil, nu e niciodată prost dispusă (firește, nu traversează perioada aia din lună … J), memorează datele importante pentru utilizator și îi face mici surprize menite să-i gâdile orgoliul (declarații, cântece duioase la pian, ajunge până acolo încât vorbește cu un editor să-i publice lui Theodore cele mai bune scrisori). Femeia aceasta virtuală nutrește apoi ambiția să aibă un corp… veți descoperi cum se poate prinde o inimă blondă, rănită în dragoste, în această pânză de păianjen, cum se organizează un picnic cu prietenii și cu partenerul SO (= sistemul de operare) și dacă Theodore vi se pare până acum ciudat, priviți în jur… oamenii de la metrou, chiar Amy de la serviciu, toți încep să dezvolte relații narcisiste cu mici dispozitive serviabile.

     M-am gândit mult de ce m-a impresionat acest film și de ce am plâns de mama focului pe măsură ce Samantha căpăta o personalitate a ei. Există o atenție maniacă pentru detalii… vezi grăuntele de praf, raza de lumină și porii feței lui Theodore, vezi în spatele lui un banner cu o pasăre de pradă, vezi cum silueta lui se reflectă rapid în geamuri colorate, ai vrea să vezi cum face dragoste cu Samantha… dar până în acest punct ai văzut destul! După o hiper-expunere, Spike Jonze schimbă strategia narativă: te lasă să-ți imaginezi singur unde a dispărut Samantha, să intrii în panică, să-l bănuiești pe Alan, să o cauți pe Catherine, să-I aștepți răspunsul, doar că… te confrunți mereu cu Theodore și cu decepțiile lui. Egoismul, proiecțiile false, jocul periculos în care s-a implicat, dorința de a fi înțeles fără a mai face un efort să înțeleagă îl aruncă pe Theodore într-un ciclu artificial în care orice nevoie pe care o exprimă e imediat satisfăcută. În a doua jumătate a filmului, dispar din ce în ce mai multe imagini optimiste, înlocuite de monologuri, strigăte de ajutor, gânduri pasagere și regrete, multe păreri de rău, unele meschine, altele purificatoare.

     E greu să îmi dau seama pas cu pas cum a reușit acest film să mă cucerească. Nu mă pot gândi la nimic altceva decât la Samantha și la ambiția sa de a deveni om… în cazul ei, un om nemuritor, fără corp și cu o viteză aiuritoare de a se îndrăgosti. După o primă vizionare, rămân întrebări presante: Iubirea e dorința de a fi înțeleși mai mult decât disponibilitatea de a înțelege? E tehnologia într-adevăr o capcană pentru singurătatea noastră cea de toate zilele? Se pot naște emoții autentice pentru un destinatar virtual? Deși va trece mult timp până când voi avea un răspuns coerent la toate aceste probleme, Spike Jonze m-a convins, dacă nu știam cu toții deja, că imaginația e condimentul secret pentru o viață interesantă… dar tocmai din cauza imaginației ne putem dori mai mult și mai repede ceea ce încă nu putem avea. Fir-ar… toate lucrurile bune ajung în cele din urmă o capcană!

Sursă poster: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Her2013Poster.jpg#filelinks

Advertisements

2 thoughts on “Her – despre singurătate și alți demoni

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s