“Pan” (2015) – crede în tine și vei zbura!

Anul apariției: 2015
Regie: Joe Wright (același care a creat “Atonement”[2007] și “Anna Karenina”[2012])
Distribuție: Hugh Jackman, Garrett Hedlund, Rooney Mara, Levi Miller
Notă: 5/10
Gen: British-American-Australian 3D fantasy adventure family film (wow, that’s a tag!)
Rezumat: Filmul își propune să exploreze originile personajului Peter Pan – cine îi sunt părinții, ce suferințe are, când a învățat să zboare și cum a ajuns în Neverland? Nu vă așteptați să o întâlniți pe Wendy, dar bucurați-vă de o Tiger Lily mai albă decât trebuie (de aici o grămadă de controverse rasiale!), dar feminină și sălbatică peste așteptări.

     Dacă ar mai fi trăit, Michael Jackson ar fi fost primul, sigur în rândul din față, la avanpremiera lui “Pan”. Ce s-ar fi întâmplat însă după genericul de final? Când îi livrezi unui mega-fan Peter Pan un ambalaj incitant, cu o poveste…îndoielnică, e momentul să răsufli ușurat că nemulțumirea publicului nu se mai măsoară în roșii stricate. Deși aveam așteptări uriașe, deși magia contagioasă a Țării de Nicăieri e încă acolo, pe ecran, sunt un picuț dezorientată – fie scenariștii au avut ambiții prea mari și puteri creative limitate, fie regizorul s-a lăsat furat de impactul vizual al ideilor sale.

     Been there, done that!

      Cred că sunteți deja familiarizați cu desenul Walt Disney din 1953, “Peter Pan”… vă mai amintiți câinele-bonă, praful de zână, corabia piraților, crocodilul veșnic flămând și sirenele geloase din golf? Pentru că se apropie Crăciunul și filmele pentru copii sunt în această perioadă un accesoriu sezonier, a apărut “Pan”, iar întrebarea pe care o adresează este una tipică – a fost piratul Hook mereu diabolic? Mergând pe linia deschisă în 2014 de “Maleficent” (orice personaj negativ a fost bun cândva…), “Pan” nu scapă de clișeele compoziționale cărora le cad ușor astfel de producții: dialoguri de suprafață și voit inspiraționale, acțiune consumată prea repede, conflicte rezolvate prea ușor și concluzii previzibile.

      Nimic nou sub soare…

     Asta am văzut și în decembrie 2014 la “Paddington”, un fel de adaptare de departe a filmului “101 dalmațieni” cu o Cruelă mai seducătoare (Nicole Kidman) și cu un ursuleț atât de carismatic și de pufos încât îmi venea să-l iau acasă. Toate excelează la capitolul imagine, toate încântă ochiul, dar n-am găsit până acum un film pentru copii care să fascineze, să facă mai mult decât să uimească… să trezească imaginația (dacă mă gândesc mai bine, aici s-ar putea califica totuși animația “Corpse Bride” [2005], dar aveți grijă să-l arătați numai copiilor cu sânge rece, care nu se sperie prea ușor de câini, coșmaruri și… cadavre!). Cu “Pan” însă nu dai greș, dar nici nu-l înveți pe copil nimic nou: zboară, se minunează, trăiește intens alături de Peter, se îndrăgostește de Tiger Lily, tremură un pic în fața lui Hook și își termină floricelele de porumb la timp, s-a făcut lumină în sală și e timpul să uităm totul. “Pan” nu cucerește pe termen lung, nu te face să te întorci cu gândul la anumite scene, nu devine punct de referință atunci când recitești cartea lui J. M. Barrie.

     Barbă-Neagră la coafor!

     Ce atrage atenția la “Pan” este meticulozitatea cu care regizorul a gândit personajul Barbă-Neagră, piratul-tiran care conduce Țara de Nicăieri cu o mână de fier. E fioros, e impunător, are o privire pătrunzătoare… e Hugh Jackman (hello, Wolverine!). Are chipul sculptat pe catargul navei și își aranjează părul cu o tonă de fixativ. Apariția lui e un pic ridicolă (înțeleg, până la urmă ca să nu sperii de tot copiii trebuie să-I faci să-l ia un pic în râs pe ăla rău’…), dar una peste alta, Barbă Neagră se impune într-un mod straniu. Conversațiile în doi cu Peter, sentimentele contradictorii, răutatea și empatia unite într-o singură privire, lăcomia, dintele fals, trecutul traumatic contribuie cu toatele la crearea unei figuri greu de uitat. Cireașa după tort e scena Nirvana căci imediat ce ajunge în Țara de Nicăieri, lui Peter I se zburlește părul. În fața lui, e o mulțime de copii murdari de cărbune, păziți de pirați, care cântă în cor cu o seriozitate religioasă fragmente din It smells like teen spirit. Barbă Neagră cântă cu fermitate refrenul și totul se transformă într-o anestezie generală: pare o revoltă coregrafiată de dictator însuși pentru a consuma instinctele protestatare ale supușilor. E o secvență atât de bine gândită încât am simțit că-mi dau lacrimile, e o asociere inedită, bine integrată, inteligent filmată și originală. Cu asta, “Pan” și-a mai spălat păcatele și promitea să depășească ceea ce vedem mereu în filmele pentru copii.

     Dacă vreți să mergeți cu cel mic la cinema, dacă sunteți curioși cum poate zbura un crocodil deasupra capetelor voastre sau dacă vreți să savurați scena Nirvana pe un ecran mare, mergeți la “Pan”. Priviți critic, bucurați-vă de efecte și nu vă grăbiți să puneți etichete, în loc de asta uitați-vă într-o seară la “Hook” (1991) și la “Finding Neverland” (2004). Unde am ajuns, ce mai înseamnă Peter Pan acum și cât permitem fanteziei să brodeze pe marginea unui povești de dinaintea primului război mondial?

Sursă imagine: http://www.cinemagia.ro/filme/pan-590417/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s