Firma… rock, teatru și poezie

     Sâmbăta trecută, pe seară, ca tot omu’ tânăr de 22 de ani, eram în căutare de distracție, așa că am fugit în club Control (dintotdeauna m-a amuzat numele ăsta contradictoriu și când am fost la concertul 8 A.M. Robin and the Backstabbers, m-am îndrăgostit de brățara pe care mi-au dat-o la intrare, cu steluțe și brăduleți argintii)… anyway, seară de mai, Spot Light, aglomerație și Oda Bucuriei. Până să ajung la club, zeci de oameni se îmbrânceau și priveau extaziați Cercul Militar, iar ochii lor mari licăreau pe note de Beethoven. Într-un final, cu un sentiment ușor și snob de vinovăție că dau muzica clasică pe rock alternativ (deși cea dintâi nu m-a fascinat niciodată), am intrat în club, așteptându-i pe băieții de la Firma. Deasupra barului, o chitară electrică marca Jack Daniels plutea deasupra zumzăitului general, făcând cu ochiul tuturor și dăruindu-se nimănui, sus, inaccesibilă, cu toate melodiile din lume în cutia ei de rezonanță.

     După ce m-am plimbat fără țintă prin club, privind lung oamenii, aruncându-mi ochii în paharele lor, spionând setlistul lăsat de băieții de la Firma pe scenă, într-o anticipare dureroasă, mi-am verificat ceasul cu disperare… nu mai aveam deloc răbdare și narcoticul meu preferat, Facebookul, era inaccesibil (conexiune slabă, sorry!).

     Mă întrebam între timp dacă este o idee bună să mergi la concertul unei trupe de care te-ai îndrăgostit întâmplător prin intermediul unei singure melodii. E riscant și totuși, uneori mă arunc așa cu capul înainte în experimente de-astea. Având în vedere o întâmplare personală recentă, pentru care melodia “Nu-mi dă pace” este coloana sonoră perfectă, am cumpărat bilet în pripă, emoțional. Când au urcat băieții pe scenă, orice umbră de regret, dacă amenința vreunul să se ridice la suprafață, s-a evaporat pur și simplu. A fost love at first sight – apreciez mult la artiștii rock naturalețea cu care țin chitara electrică, familiaritatea cu versurile pe care le cântă, abandonul de sine atunci când cântă (deși abandonul ăsta trebuie și el uneori regizat ca să seducă…). În orice caz, luată de val, sub ochii solistului, m-am lăsat prinsă de vraja vocii lui Daniel Rocca: așa emfatic, teatral, iar versurile le-am găsit fascinante, bizare, gen RATB și Alternosfera, deși mai puțin criptice (ceea ce nu e niciun lucru bun, niciun lucru rău, e amprenta lor stilistică).

Am căutat comori ascunse în deșert
Și timpul a trecut fără să știu ce pierd
Pe drumuri neștiute, am rătăcit
Și apoi, în zori de zi, Zamolxe a grăit:
Ascultă bine…
Nu ești al nimănui,
Ai fost dintotdeauna copilul cerului.
                                                                  (FIRMA – Copiii cerului)

firma concert.jpg
Fotografia nu-i exact din seara aia, dar atmosfera e similară!

     După ce m-am acomodat cu muzica (“Puterea”, “Prizonieri de război”, “Două suflete”, “Primul Descântec”… pe acesta din urmă nu mai știu dacă l-au cântat sau doar mă obsedează pe mine) și cu vibe-ul trupei, am pus ochii la treabă… iscodind totul, uitându-mă la tot și toate – Daniel Rocca, instrumentiștii, publicul, propriile picioare care în ciuda locației unde mă aflam, nu mai aveau niciun pic de control, și iarăși Daniel Rocca. Tipul aduce a Don Quijote, rostește cuvântul golca pe o promisiune mistică, are un aer de trubadur și mișcările unui hippie tardiv, prieten bun cu John Lennon… adică, to cut a long story short, mi-a plăcut la nebunie!!! Abia după ce mi-am recunoscut față de mine însămi această simpatie spontană, am avut timp să observ cât de sexy e toboșarul (Cristi Iakab Jr.), cu o față de copil și mâini sigure, trezind magia afară din tobe, apoi m-am amuzat privindu-l pe Adi Coman (căci omul chiar trăia la unison cu chitara lui, ignorând țipătul de sirenă, singular al unei fane prea înfocate). Publicul era în majoritatea lui trecut de 25 de ani, pe ici, pe colo, câteva rock chicks ravisante (îmi place să mă consider cu modestie una dintre ele :)) și din când în când mulțimea era străbătută de un fior electric… nu, nu era de la chitară, ci venea dintr-un gâtlej surescitat, n-am identificat persoana, dar domle’ țipa ca și când ziua de mâine n-ar mai fi venit niciodată și toată vocea trebuia consumată într-o singură seară. Țipam și eu regulamentar, ca totată lumea, entuziasmată de ce aud și de ce văd, dar ființișoara asta prelungea momentul și intra până la refren așa, devenind un instrument suplimentar de percuție. În fine, e nuanța stridentă a acestui eveniment particular cu adevărat magic.

firma concert 2.jpg
Backstage.Before.

     La final, după ce au plecat de pe scenă, s-a difuzat cel mai recent videoclip al lor, “Grădina morții”, iar Daniel Rocca a spus înainte de proiecție că melodia asta în particular exprimă spiritul formației și pașii lor spre ce sunt acum (interesant, dar ciudată simbolistică dacă stai să te gândești la titlu… am meditat și eu sceptică pe acolo!). N-am stat până la sfârșitul proiecției pentru că mă grăbeam să postez pe Facebook clipul pe care l-am filmat în timpul concertului (știu, shallow, totuși check it out, link mai jos), dar motivul principal era de fapt că voiam sa ascult “Nu-mi dă pace” pe heavy motion și asta am făcut TOATĂ NOAPTEA! Pe la cinci dimineața, am tras o concluzie: am idoli noi și numele lor e FIRMA.

     PS: Știu ce gândiți acum, ăsta e blog de film și ce ați citit e o cvasi-cronică de concert. Să spunem doar că e dovada că MovieGeek are o viață și dincolo de marele ecran al cinematografului. Dacă v-a plăcut, îmi fac un obicei de acum încolo din a posta și altfel astfel de articole…  🙂

Sursă imagini: profilul de Facebook al trupei FIRMA
https://www.facebook.com/TrupaFirma/?fref=ts

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s