Scurtmetraje la ceas de seară

     Într-o seară călduță de iulie, după un drum de trei ore cu trenul, mi s-a făcut o poftă grovază, o poftă cinefilă acerbă de a mă arunca într-un scaun confortabil, cu un cocktail alături și cu o țigară mentolată, privind o poveste sau… mai multe. Așa că am mers la Grădina cu filme, un loc super fain de pe la Piața Romană, și am văzut patru scurtmetraje românești, toate selectate din lista festivalului de film NexT. Deși totul a început cum nu se poate mai bine (am băut pe nerăsuflate un așa-numit Pineapple Fusion, nectarul zeilor și alta nu), proiecțiile au început brusc, fără menajamente, fără un cuvânt introductiv, în mijlocul unei dispute familiale, într-o mașină. Reclamă, trailer la alt film, scurtmetrajul propriu-zis? M-am lămurit 5 minute mai târziu că varianta corectă era de fapt cea din urmă. Făcusem deja cunoștință cu primul film din agenda serii – Plan B.

scurtmetraje.plan b

     O ștrengăriță cu imaginație încearcă să-și apropie părinții și își folosește cele două păpuși de cârpă pentru a unelti tot felul de intimități între cei doi adulți – îi constrânge să oprească la o benzinărie, le comandă în ascuns cafea, se ascunde ca să-i lase singuri și intuiește cumva că singurul motiv pentru care relația lor nu funcționează e ea însăși. E un scurtmetraj subtil, cu simboluri facile (blink! blink! Atenție la senzația de frig… fizic sau spiritual!), cu discuții succinte și alerte și cu o răsturnare de situație pe cât de ridicolă, pe atât de înduioșătoare. Nu vă spun mai multe, poate aveți la rândul vostru ocazia să-l vedeți. În orice caz, deși Plan B a deschis brusc seara de film, a fost o surpriză plăcută, care mi-a furat un zâmbet și care m-a pus un pic pe gânduri – mai ales în privința jocurilor “serioase” pe care le jucăm cu atâta cruzime în fiecare zi, e naiv și impresionant să încerci să le dezamorsezi printr-un joc de sens contrar, inocent și fără consecințe.

     Apoi, pe ecran și-a făcut loc o apariție insolită cu un titlu kilometric, Spațiu geografic greu de definit, căruia momentan, îi spunem Deltă. La început am fost încântată, îmi plac strategiile postmoderne, localizările imprecise și inserțiile indiscrete ale naratorului (eu fiind o mare fană a digresiunilor de tot felul, ca dovadă această paranteză). Însă entuziasmul meu s-a turtit ca un sufleu de ciocolată… scurtmetrajul ăsta a fost sec, fără miez, dezolant. O conversație între doi prieteni la ananghie, care își frământă mințile să mai câștige un ban de azi pe mâine. Se atrage atenția la final că mlaștina aceea e din București, dar apoi se face precizarea ipocrită că totul nu e decât o ficțiune și că toate coincidențele cu spații și persoane reale sunt pur întâmplătoare. Hell yeah! Am strâmbat din nas, n-am înțeles ce a vrut să comunice și tot încercam să-mi conving ceasul de mână să-mi dea înapoi cele câteva minute risipite.

     Până să semnez eu vreun pact cu Timpul, a început să ruleze Alb, o poveste din mediul rural, care se concentrează pe figura unui bărbat slab și violent, care își abuzează familia. Pleacă în toiul iernii de acasă, se adăpostește o noapte la prietenul său cel mai bun, are câteva schimburi acide de replici cu soția acestuia și se întoarce în fața casei, încercând să forțeze ușa ghintuită cu cuie. Într-un final, am surprins o scenă la care m-au trecut toți fiorii, nu pentru că atingea vreo culme estetică, ci pentru că sunt eu sensibilă la sânge… nu vă spun mai multe, clar e că în mijlocul acelui peisaj iernatic exasperant de alb, există justiție divină.

     Neștiind exact dacă evenimentul a luat sau nu sfârșit, mă uitam în jur bănuitoare, suspectând câte un “La revedere!” pe buzele străinilor, când… o altă scenă bruscă, tot dintr-o mașină, de data asta pe timp de vară – două gagici frumoase, una blondă la volan, cu un copil diabolic în spate, mare amator de Cappy.

scurtmetraje.ipoteze

     Acest ultim scurtmetraj se numește Ipoteze sau predicții bazate pe teorii și în ciuda titlului pompos, prezintă o poveste discretă și crudă despre suferința unei femei frumoase, înșelată cu puțin timp înaintea nunții. Totul e calm, senin, dând iluzia unei călătorii banale la mare, așa ca între fete, dar e imposibil să nu simți crispări și fisuri pe chipul personajului principal. Camera e nedezlipită de profilul blondei, urmărindu-I privirea, grimasele și măștile de ocazie. Joacă foarte bine, e senzuală, felină, rezervată și lasă impresia unei detașări disprețuitoare, dar regizoarea Andreea Păduraru a păstrat ce e mai disturbing la final… într-o căsuță improvizată, la înălțime, pe plajă, blonda își strigă durerea și vocea ei strangulată, proferând vulgarități, trădează tot conflictul, până în acel moment latent. Înțelegi cine e Andreea, înțelegi scopul călătoriei, înțelegi conversația stânjenitoare despre nuntă, all is revealed. Și nu e plăcut deloc! În orice caz, scurtmetrajul acesta surprinde, pune pe gânduri și te face să te dai un pas în spate, exclamând ca pentru tine oau!

     Am plecat de la Grădina cu filme fără un sentiment special – două mi-au plăcut, două nu. Meci egal, emoții călduțe, povești reci, un cocktail delicios și un vânt un pic cam prea răcoros. Nu toate serile de iulie sunt făcute pentru a fi excepționale, cu asta m-am consolat eu în drum spre casă.

Surse imagini:

https://www.facebook.com/850087245108612/photos/a.853501128100557.1073741827.850087245108612/853500961433907/?type=3&theater

https://www.facebook.com/138417593204158/photos/a.138423483203569.1073741825.138417593204158/204914043221179/?type=3&theater

https://www.facebook.com/NexTFilmFestival/photos/a.436763342294.231661.101432627294/10154233076122295/?type=3&theater

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s