“Little Miss Sunshine” – toți suntem un pic luați!

Anul apariției: 2006
Regizor: Jonathan Dayton & Valerie Faris (debut)
Scenarist: Michael Arndt (a scris scenariul în trei zile – 23-26 mai 2000- și l-a rescris de 100 de ori, surprinzător tot el e scenaristul din spatele filmului “Star Wars: The Force Awakens” [2015])
Distribuție: Greg Kinnear (tatăl – Richard Hoover), Toni Collette (mama – Sheryl Hoover), Steve Carell (fratele suicidal al mamei/unchiul – Frank Ginsberg), Abigail Breslein (“Little Miss Sunshine” – Olive Hoover), Paul Dano (fratele lui Olive – Dwayne Hoover), Alan Arkin (bunicul hedonist – Edwin Hoover; acest rol i-a adus lui Alan Arkin Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar, în 2006)
Notă: 10/10
Gen: American black comedy-drama road film
Rezumat: O fetiță grăsuță, dar frumoasă foc, Olive Hoover, visează să câștige un concurs local de frumusețe. Familia încearcă să o susțină din răsputeri, dar fiecare membru se dovedește a fi pierdut într-un destin straniu, mereu în conflict cu interesele celorlalți. Certându-se încontinuu, cu zeci de drame și decepții, Hooverii se urcă până la urmă într-o rulotă galbenă s-o ducă pe Olive la concurs… doar că pe drum, descoperă cine sunt cu adevărat și ce-i unește.

little-miss-sunshine-1.la masa
Bucătăria – teatru de război!

Mănâncă-ți liniștită înghețata!

     Într-o cultură obsedată de succes, fericire și împlinire erotică, “Little Miss Sunshine” vine ca o palmă zdravănă dată tuturor celor pierduți în depresie, letargie sau chiar…autosuficiență. Demontând definițiile convențiale ale “victoriei” și “eșecului”, pelicula reușește să transforme un stigmat (freak) într-o expresie funky a libertății fără griji. “Fii tu, oricât de riscant ar părea asta!”, pare să strige cuplul regizoral din spate. E înduioșător și dureros să o urmărești pe Olive concurând printre fetițe hipermachiate și suple – mie una mi s-a rupt inima când o vedeam analizându-se în oglindă și resemnându-se cu ce vede. Totuși, chiar dacă observă diferențele dintre ea și celelalte competitoare, Olive, așa mică și veselă, nu se îndoiește nicio clipă de ea însăși – nu face o dramă din kilogramele ei, nu spune “NU” unei înghețate bune, duce coregrafia până la capăt, în ciuda protestelor mulțimii și pare imună la ceea ce noi numim cu frică “ridicol”, “penibil” sau “ciudățenie”. Deși la faza cu înghețata fetița a tras o sperietură zdravănă… așa de zdravănă încât a simțit nevoia să o întrebe pe Little Miss Sunshine de anul trecut dacă ea mai păcătuiește cu un desert bun din când în când.

    Eforturile titanice direcționate spre un scop precis formează deja mitul hiperuzat al voinței americane – consecvența, disciplina și încrederea de sine, ingredientele secretele din spatele oricărui vis american cu sclipici. Deși perserverența e o virtute, în povestea asta îți dai seama că poate ușor să alunece în obsesie, distrugându-ți energia, viața, relațiile și chiar… personalitatea. Mașini programate să învingă… nu suntem așa ceva, în schimb suntem clovni mici și mari, care se învârt pe orbita propriilor dezamăgiri, jonglând cu prezentul cât putem de bine și având în spate un public ostil, gata mereu să râdă la orice greșeală. Chill… toți suntem așa, nu nega, nu încerca să te împotrivești, mai devreme sau mai târziu vei fi numit/ă sau o să te simți inevitabil ciudat/ă. Și asta e ok, e normal, e firesc, e… sănătos, îndrăznește “Little Miss Sunshine” să adauge.

little-miss-sunshine-iconic.jpg
Drumul spre succes…într-o dubiță galbenă fără o ușă…

Detaliile care contează

       Filmul e atât de entertaining pentru că e deosebit de complex și fără să-ți dai seama, treci printr-o mie de stări pentru că ai experimentat subtil o mie de feluri de a striga “ăsta-s eu!” (scuzați, pauză de Ștefan Bănică Jr.: șub ab șub ab șub ab uuuu! [melodia aici] [crazy finger snapping right now]). Absolut toate personajele se contorsionează în tot felul de roluri existențiale pretențioase pentru ca în rulota galbenă se renunțe la tot bagajul emoțional dureros pe care s-au încăpățânat să-l ducă în spate. Frank și Dwayne își înțeleg reciproc suferința și culmea e că simt durerea cam la fel, chiar dacă motivele ce o cauzează sunt diferite – amândoi își aleg repere literare, primul îl divinizează pe Proust, al doilea pe Nietzsche. Capul lor e un labirint de teorii despre viață și moarte – dar în toată agonia lor, mereu e loc pentru puțină tandrețe și înțelegere, în special dacă e vorba de Olive.

little-miss-sunshine-intre frati 2.jpg
Dragoste fără prea multe cuvinte și un daltonist mut

      Bunicul, morocănos, dar cu mintea mereu aiurea la vreo fustă, e hipsterish așa… muzică bună, droguri, hedonist declarat, gură pestriță, cinic cât cuprinde. Soții Hoover sunt un cuplu bizar și totuși, tipic, o reprezentare de circ a intimității matrimoniale – ea îl disprețuiește pe el pentru că aduce prea puțini bani în casă, el e presat de ironiile ei continue, dar ce e deosebit aici e că domnul Hoover nu e vreun resemnat cu un pahar de brandy în mână și cu limba ascuțită, e un tip ridicol de perseverent, fixat pe ideea unui program de dezvoltare personală, simultan afacere și filosofie de viață.

     Toate obsesiile acestea conlucrează și formează un puzzle teribil de amuzant, în centrul căruia Olive stă inofensivă, gata să împartă o îmbrățișare oricui are nevoie. Olive, cu visele ei de Miss, e departe de viclenia și frica vieții cotidiene, treabă contradictorie tare atunci când scopul tău ca fetiță e o coroană și o banderolă de învingătoare pe un catwalk. Rolul ei e pur și simplu mindfuck – dansează pe “Super Freak” ca o stripteuză aspirantă, dar nu pare să insinueze nimic, pare că îndeplinește doar un ritual de petrecere într-un… știu și eu… trib  sud-american, părând că întâmpină orice mutră scandalizată cu un simplu așa se face, așa e normal și îmi place.

little-miss-sunshine-micuta.jpg
Cum să nu o iubești?

Aură de weekend

      Ăsta e un film de (re)văzut oricând, indiferent de ziua din săptămână, dar sentimentul cu care rămâi e unul atât de puternic și de reconfortant încât îți contaminează tot restul creierului și ai impresia că ziua următoare nu mai are cum să te sperie și atunci, te întrebi o dată și încă o dată dacă nu cumva e weekend. De fiecare dată când voi uita cine sunt, voi da play pe “Little Miss Sunshine”, pentru mine e un film cult, un mesaj de pus pe repeat atunci când am mai mare nevoie, un răspuns elaborat pentru cei care spun prea repede “ești nebun” sau “ești ciudat”. Eu mai am un obicei păcătos – de fiecare dată când mă îndrăgostesc de un film (și în cazul acesta, sunt până peste cap), creez în jurul lui o rețea care să-mi prelungeasă vibe-ul de după vizionare. Astfel încât adun melodii și filme conexe, fie că au legătură directă cu filmul meu, fie că rezonează ca mesaj. Vă las mai jos câteva sugestii:

     1. Kit muzical “Little Miss Sunshine”: Super Freak(Rick James) [neapărat, motivul de bază al filmului], în aceeași linie U Can’t Touch This” (MC Hammer), “Catwalkin” (Tony Tisdale), “Fuckin’ Perfect” (Pink), Ăsta-s eu (Ștefan Bănică Jr.; am spus-o și mai sus, da’ merge ca o mănușă!), “Who You Are” (Jessie J), “Freak” (Lana Del Rey), Little Girl Big World (MAGIC!) și… în surle și trâmbițe, un videoclip marca Olive (în viața reală, Abigail Breslein e și cântăreață), așadar You suck (link aici);

   2. Kit cinematografic “Little Miss Sunshine”: Ruby Sparks (2012 – de dragul cuplului regizoral și dacă sunteți curioși tare, aflați că ăștia doi porumbei au regizat muuulte videoclipuri muzicale pentru nume destul de mari – The Ramones, “I don’t want to grow up”, Porno for Pyros – “Pets”, Ringo Starr – “Weight of the World”, R.E.M. – “Wolves Lower” etc. etc. etc.), Janie Jones (2010 – ca s-o vedeți pe Olive în altă postură și pe deasupra, mai măricică!), “L.I.E.” (2001 – primul succes major al lui Paul Dano, în “Little Miss Sunshine” – Dwayne Hoover, fratele tăcut care vrea tare-tare să piloteze un avion), Thirteen conversations about one thing (2001 – momentul ăla când bunicul high [Alan Arkin] vorbește de fericire, nu pare ceva ce aș rata!), Smile (1975 – blestemul concursurilor de frumusețe în anii ‘70) și Harold and Maude (1972 – comedie neagră efervescentă, cam în același stil + varianta feminină a lui Edwin Hoover).

     În ritmul ăsta, cred că avem ce face cel puțin o săptămâna de acum încolo. Enjoy!

Sursă imagini:
http://www.cinemagia.ro/filme/little-miss-sunshine-fiecare-se-crede-normal-15778/imagini/

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s