Spring SuperBlog 2017: la început de martie, să înroșim tastele!

MovieGeek revine cu o provocare scriitoricească. Pentru că dintotdeauna mi-a plăcut să jonglez cu idei și cuvinte, dar pașii mei au fost ba timizi, ba întârziați de scepticism, nu m-am aruncat niciodată într-o competiție de blogging pe termen lung. Imprevizibile sunt însă căile primăverii…așadar, pentru că din când în când cuvântul copywriter îmi dă târcoale ca și cum ar anticipa un viitor strălucit de Don Draper, am decis să mă înscriu la Spring SuperBlog 2017. Zarurile au fost aruncate, am completat formularul de înscriere, dau sfoară în țară și aștept validarea juraților. Nu știu de ce, dar simt subit un val de adrenalină…formatul seamănă tare cu ce am văzut pe la X Factor.

Până pe 11 aprilie, urmează probe de tot felul, propuse de branduri dintre cele mai diverse. Cheia este să propun povești ingenioase care să promoveze produsele lor într-un mod dinamic, natural și prietenos din punct de vedere…narativ. E o altfel de publicitate…mai puțin agresivă, aluzivă, cu gust pentru storytelling (iată, am devenit un pic pretențioasă, de la entuziasm probabil… J).

Deși startul s-a dat pe 1 martie, newsfeedul meu mi-a aruncat de abia acum această informație…o surpriză tardivă de 8 martie, așa că, dacă totul merge bine, revin cât se poate de curând cu primul text. Let the race begin!    

Sursă foto: https://pixabay.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s