I’m a lady…chiar și-așa!

Mă dau în vânt după musicaluri și după animații. Cred că dacă scenariul e inteligent scris, filmele acestea îți pot transforma o zi ploioasă într-un carusel de emoții noi. Pentru mine, o călătorie cu metroul nu mai are cum să fie la fel după ce am ascultat The Trolley Song din Meet me in St. Louis. Când aud Atenție, se închid ușile!, mintea mea sare direct la imaginea aia în care Judy Garland cântă Zing, zing, zing went my heart strings. Ștrumpfii sunt altă portiță de salvare – când sunt constrânsă să stau 6 ore la serviciu, când realizez că am făcut ceva stupid sau când viața mă aruncă în niște situații paradoxale, întâi îmi încordez mușchii ca Popeye (chill, e un fel de a spune!), apoi zâmbesc și îmi spun: Nu-i nimic, e…doar o zi ștrumpfească! Luați-o ca pe o credință personală, dar în timp am ajuns să fiu sigură de următorul lucru: dacă te înconjori cu filme, muzică și cărți, dar exact acelea care răspund temperamentului tău, viața va fi subit mai dinamică, o intersecție bizară între evenimentele reale prin care treci și asocierile spontane, inspirate din ce ai consumat cultural până la acel moment.

Am avut eu multe zile ștrumpfești în calendar, dar cred că cea care merită consemnată e aceea în care am urcat pe scena teatrului din Focșani ca să-mi iau diploma de absolvire a clasei a VIII-a. Adicătelea, cu puțin timp înainte de banchet… Prin nu știu ce extorsiune a spațiului extraterestru, tocmai trecusem printr-o operație – o unghie încarnată și toate complicațiile aferente- mergeam șontâc-șontâc, dar am reușit să iau o rochie fancy, ocazia o cerea. Totuși, lucrurile au deviat, devenind…asimetrice, într-un picior aveam un pantof cu toc, în celălalt…unul dintre papucii lui tata, suficient de larg cât să-mi ofere libertate de mișcare. Ce să mai, eram un dinozaur demn de dosarele secrete ale poliției modei.

Cu fruntea sus, am așteptat cuminte să fiu strigată, între timp privindu-mi colegii și rememorând toată nebunia din anul care tocmai trecuse. Toată lumea aia în robe vișinii, ultima lecție de istorie, ședința foto pentru albumul final, ședința aia la care zâmbisem un pic prea larg. Cu gândul la toate astea, mi se pusese un nod în gât. Pe deasupra, colegul creț cu care am mers zi de zi în drumul meu spre casă, prieteni la cataramă și poate un pic mai mult, stătea lângă mine, în mod ciudat foarte tensionat. Mai târziu am aflat că tot stresul ăla venea de la presimțirea lui cât se poate de corectă că peste câteva zile aveam să aflu că șoferul personal cu care se lăudase că o să vină la banchet era mama lui. Se ducea naibii imaginea high-class. Cristina Stancu!

Auzindu-mi numele, mă ridic, merg spre scenă și murmurul din sală se oprește brusc, toți ochii erau ațintiți la piciorul meu. Mă concentrez să nu cad pe scări, mi-i imaginez pe toți din public dezbrăcați ca să nu fiu eu singura prinsă într-o situație jenantă, îmi iau diploma, îl îmbrățișez formal pe director, mă apropii ușor de microfon și o ștrumpfesc în stil mare, spun cu un zâmbet aparent plin de siguranță: Eu nu merg tot timpul așa. Toată tensiunea s-a dus ca prin minune, sala a izbucnit în râs, iar eu m-am întors la locul meu victorioasă, dar cu o grijă presantă în minte: Mergi ușor, nu vrei să cazi ca bușteanul în momentul tău de glorie. M-am simțit ca o Smurfette în ziua aia: volubilă și elegantă într-un mod neconvențional, o lady în bandaje.

Era inevitabil să nu-mi amintesc de pățania asta când am ascultat melodia lui Meghan Trainor, I’m a lady, inclusă pe coloana sonoră a noii animații Smurfs:The Lost Village, film adus în România de InterComFilm.

afis

Ideea e că nu trebuie să îndeplinești cine știe ce standarde sau să porți cine știe ce dantele că să fii dezirabilă. Poți să fii cine vrei tu, un ștrumpf care își dă propria lume peste cap și apoi zâmbește nevinovat, neînțelegând unde e problema. Ca să nu las ștrumful interior să moară și pentru că mă mai așteaptă multe incidente în viața asta, eu mă pregătesc din timp și mă duc pe 31 martie 2017 la cinema. Vreau să văd ce-i cu satul ăla, ce intrigi mai coace Brainy, cum dă din gene Smurfette și cum se integrează Meghan Trainor în toată nebunia asta pe tonuri de albastru. Desigur, dat fiind că sunt o lady, o să mă aranjez cum se cuvine: cu gene false și încalțată în papuci de plajă, ca în vremurile bune.

*** Articolul de față constituie a zecea probă din cadrul concursului Spring SuperBlog 2017, având ca scop promovarea animației ”Ștrumpfii: Satul Pierdut”. Sponsorul probei este InterComFilm.***  

Sursă foto: https://pixabay.com/ro

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s