Rock the city 2016

     Cel mai bine e să fii rocker vara… cu siguranță ai de unde alege atunci când vine vorba să-ți faci din timp calendarul concertelor la care ai vrea să mergi. După ce în aprilie veștile bune au venit în cascadă (Lume, lume! Scorpions, Muse și Iron Maiden la București!!!), după ce am făcut un pic de economie (mai puțină pizza, mai puține țigări pe zi și un atentat terorist la bursa mea lunară), weekendul ăsta mi-am luat bocancii și m-am dus la festivalul “Rock the city”, despre care am aflat de la o prietenă că e la a șaptea ediție.

  Rockeriță nu mi-s dintotdeauna… ce m-a convertit cu adevărat a fost concertul Nightwish din 10 decembrie 2015 (http://blogderocker.ro/nightwish-10-decembrie-bucuresti/), de atunci am simțit că muzica asta mă reprezintă, că versurile au potențialul unei filosofii de viață și că rockul e de fapt centrul de gravitație din jurul unui stil cu totul particular de a trăi – dinamic, energic, critic, intens și liber. De aceea, nu mă pot declara fană înfocată MUSE ori Iron Maiden, eram familiarizată cu câteva melodii, dar dacă eram sigură de un lucru, acela era că ambele trupe au scris istorie și că a-i vedea live e o experiență cu care nu voi putea să mă întâlnesc prea des. Pe deasupra, dintotdeauna am crezut că un artist trebuie să nu facă diferențe prea mari între newbies și fanii dedicați, pe primii trebuie să-i seduci, pe ultimii trebuie să-i convingi să rămână lângă tine și indiferent de target, singura cale de a reuși e să construiești mereu un spectacol puternic. Unde mai pui că mă amuză tare să îmi fac o cronologie inversă – dacă majoritatea rockerilor au intrat în contact cu albumele vechi, s-au familiarizat în intimitatea camerelor lor cu muzica și apoi ca ultrași au venit la concert, cu tricoul de rigoare, eu am preferat să gust inocent experiența live și apoi, dacă e cazul, înnebunită, să merg să descarc discografia întreagă. Practic, i-am invitat indirect să mă cucerească! 🙂

Rock star, show me what you got! 

O lungă așteptare

     Concertele mari au un cusur – ca să prinzi un loc bun, trebuie să vii de fooooarte devreme. Și stai, și stai, și stai… mai privind cerul, mai vorbind cu vecinul, mai la coadă la jetoane, apoi lipit de gard, cu o aură agresivă în jurul tău de genul This is my place, my precious place! Singurul lucru fain e că apuci să faci cunoștință cu trupele din deschidere, unele de-a dreptul promițătoare. În prima zi, vineri, i-am ascultat pe băieții de la FiRMA, pentru care oricum am făcut deja o pasiune în club Control – la fel de tonici, de teatrali și de electrici, iar melodia mea preferată rămâne “Două Suflete”. Nu m-au surprins cu ceva anume, mai ales că recent îi auzisem și la Shine, dar mi-a părut bine să-I salut indirect dansând și strigându-le versurile. Ce a fost cu adevărat surprinzător a fost formația de ieri, “The Raven Age”, o trupă englezească de melodic metal, înființată în 2009 la Londra. Sună foarte dramatic și am reținut ritmul sacadat din “The Death March”, dar versurile care m-au impresionat au fost cele din “Uprising”, foarte delicate (cu efectul ăla de voce de fundal) și înaintând progresiv spre un refren dezlănțuit.

Drain the life right from their eyes / Break away from all the lies / Bury the memories that haunted you / and save our fall from grace

     După aia aveam să aflu că “The Raven Age” și “Iron Maiden” sunt unite de o legătură de familie – chitaristul George Harris este fiul basistului Steve Harris. Pe mine una chiar m-au impresionat și cuvântul “legacy” pe care cei de la Iron Maiden îl folosesc așa des a început să capete un sens mai personal.

The Raven Age 

MUSE – poker face!

     “Starlight” … pe cine lasă rece așa ceva? Totuși de data asta, scopul trupei a fost promovarea noului album, “Drones”, de aceea de la bun început, au cântat “Psycho”. Sincer, habar n-am de ce fana înfocată de lângă mine striga cu atâta pasiune Aye, sir! când mesajul e taman invers – ironic, agresiv, îndemnându-te să te împotrivești manipulării și pasivizării, în fine… uneori contactul cu idolii tăi te poate face să afirmi și să scandezi orice, empatizez cumva cu asta. La concertul acesta, cercul de diamant a fost nepermis de mare, mult loc liber care putea să fie eficientizat în favoarea celor de la cercul de aur, iar sunetul… nu știu cum, nu știu de ce… nu a fost un punct forte în seara aia. Unde mai pui că pe la jumătatea concertului, de plictiseală, gardienii au început să mute gardurile și entuziasmată, am crezut că de acum, cei de la gold pot intra la diamond, m-am dus până acolo și … alarmă falsă + un loc bun, pierdut pentru veșnicie! Pe scurt, nu prea am intrat în stare, am plecat un pic mai devreme, cu un gust amar și cu o vagă consolare că pot relua experiența acasă, cu boxele mele. În orice caz, melodia “Dead Inside” și-a făcut loc în playlistul meu și i-am pus și un A în față că să mi se afișeze printre primele opțiuni… e un vibe de-ăla nostalgic și violent, de luat ca scut oricând apar nori de ploaie.

MUSE

Iron Maiden – that’s the real shit!

      Ieri, totul a fost magic. Spectacolul “Iron Maiden”, pentru că e prea puțin dacă-l numesc concert, a fost o desfășurare precisă de momente și toate acumulate, mi-au făcut sufletul să vibreze. Doar acum tastând și rememorând tot ce a fost, nu știu de unde să încep, simt așa o explozie de bucurie numai când mă gândesc la ce-am trăit aseară. În primul rând, Bruce Dickinson a fost liantul dintre trupă și public, așa cum e firesc, prin el totul a căpătat sens și coerență. A făcut un sondaj rapid în public și a aflat de unde vine fiecare, glasul României fiind desigur cel mai sălbatic printre strigătele grecilor (aceștia chiar aruncându-i pe scenă steagul național), turcilor, francezilor și bulgarilor. A strigat “București” de cel puțin 10 ori. Și-a tachinat fanii cu diplomație și franchețe (pe bune că n-am mai văzut om să facă două acțiuni contradictorii să rimeze…) – de exemplu, a zis fără menajamente că ceea ce numim noi “Casa Poporului” e o clădire al naibii de urâtă, dar s-a grăbit să adauge că regimul pe care îl simbolizează a fost fisurat de puterea unei mulțimi, cam la fel de motivată ca cea pe care o are în fața lui, apoi după ce a desfășurat steagul Greciei, a spus surprins că grecii sunt una dintre cele mai mari civilizații de la începuturile istoriei europene, doar că acum… nu mai sunt și așa cum stă bine oricărui om inteligent, în scurt timp a devenit autoironic – zicând că British Museum fură coloane grecești în prostie, colecționând fragmente valoroase de istorie, în defavoarea națiunilor unde aceste fragmente s-au născut și au strălucit. Discursul lui a fost rafinat, echilibrat, dinamic, completat de mișcările alerte și de interacțiunile spontane cu publicul. Foarte carismatic, foarte cald și dedicat cu totul artei lui… fără a fi vreun narcisist nesuferit. Eu una mă declar impresionată!

Bruce Dickinson 

       Spre deosebire de concertul MUSE, sunetul a fost excelent la Iron Maiden, chitara se auzea atât de bine… atât de vibrantă… atât de răscolitoare, încât aveai impresia că vine din sufletul tău sau din sufletul vecinului. Melodiile, în marea lor majoritate extrase de pe albumul nou, “Book of Souls”, au îmbinat momentele de virtuozitate muzicală cu mesajul profund istoric, la un moment dat, chiar apocaliptic. Nu mi-a plăcut niciodată amprenta vizuală a formației – în special, Eddie the Head… horror, așadar hidos, strecurându-se pe coperta fiecărui album, insinuant, amenințător, dar Iron Maiden au făcut din asta o parte din spectacol. Un mulaj cu Satana la “Number of the Beast”, o mascotă (pe catalige cred) luptându-se cu Janick Gers (parcă!) și decoruri mereu schimbătoare, aaa da… și efecte pirotehnice la refren, când lucrurile deveneau electrizant de intense.

Gosh… those magic guitars!

Despre organizare… numai de bine!

          Nu sunt genul care să caute nod în papură și dacă îmi plac artiștii de pe scenă, poate să se întâmple orice în jurul meu (ploaie, vânt, ninsoare, jetoane exagerat de scumpe, apă prea caldă și aglomerație cât cuprinde), who cares? De data aceasta, la “Rock the city”, mi s-a întâmplat în premieră un lucru tare nasol privind brățara de acces. Având abonament pentru ambele zile la Gold, am primit o brățărică albastră mai atipică… nu se lipea, era dintr-un material mai zdravăn și se prindea cu o chestiuță de plastic tare rigidă. Pentru că arătam ca un pui de găină marcat pentru tăiere, cu restul șnurului atârnând aiurea pe lângă mână, l-am înnodat un pic și apoi l-am strâns mai tare mișcând încolo și încoace chestiuța aia de plastic (God! Aș vrea să am un sinonim mai precis!), doar că drăcoaica s-a strâns așa tare în jurul încheieturii încât cum am ajuns acasă, am tăiat brățara și apoi cu ce a rămas, am făcut nod. A doua zi, la Iron Maiden, era cât pe ce să nu mai pot intra, câțiva voluntari, alături de un gardian foarte vocal, mi-au explicat tranșant și fără niciun pic de empatie că NU SE POATE! După ce am dat-o pe logică, după ce am explicat chestia, am trecut la metale mai grele… la un țipăt mai hotărât și după ce am le-am repetat clar și răspicat că nu mă mișc de acolo până nu se rezolvă ceva, a venit o altă tipă și a început controlul – cartela de metrou, biletul printat, mailul de confirmare din aprilie, de când am cumpărat biletul, după 10 minute, am răsuflat ușurată… dar mi-a rămas în minte atitudinea de fier și ostilitatea inutilă (când mă îndreptam spre cercul Gold, am auzit-o pe una dintre fetele cu care tratasem mai devreme spunându-I plictisită unei colege – Hai că am scăpat de ăștia, vin alții, par mai normali!). De parcă să răsucești și să reglezi o brățară te face automat psycho?

Concluzii

     Concertul “Iron Maiden” a fost un tatuaj emoțional pentru mine și acum caut înnebunită tricou imprimat, îmi notez numele albumelor, caut referințele literare din care s-au inspirat de-a lungul anilor (filologi, click aici!) și mă gândesc cu drag la fanii veniți din alte țări special pentru ei, cred că asta e o dovadă sinceră de prețuire – când ajungi să-ți faci concendiul în funcție de turneul idolilor tăi. În spiritul ăsta, parcă aș da o tură prin Belgia sau prin Austria, în toamnă, pentru RHCP. Numai zic! Revenind cu picioarele pe pământ… UP THE IRONS!

Sursă imagine-fundal: https://unsplash.com/search/concert?photo=Hz3Kjzgyv_Q